👁️ Vizualizări: 1005
Mulți turiști așteaptă cu nerăbdare să urce cele 1480 de trepte către Cetatea Poenari, pentru a-i vedea noua înfățișare după ce a trecut prin procesul de reabilitare. Consiliul Județean Argeș se mândrește cu aceste lucrări, deoarece s-a reușit, în sfârșit, ca acest edificiu să fie pus în valoare. Iar acest lucru a fost recunsocut și de presa internațională, de reședința lui Vlad Dracul de la Argeș auzindu-se în Spania, Marea Britanie și SUA. Drept urmare, după o asemenea promovare, redarea cetății către circuitul turistic nu va fi una simplă! Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, a dezvăluit că se pregătește ceva spectaculos care să marcheze acest eveniment extrem de important, atât din punct de vedere istoric, cât și cultural pentru județul Argeș: ”Așteptăm ca vremea să ne permită să organizăm un moment special, un concert prin care să marcăm deschiderea Cetății Poenari, așa că cel mai probabil vom redeschide porțile în luna martie sau începutul lunii aprilie!”.












