O acțiune desfășurată de jandarmii argeșeni la Târgul de Cabaline din Hârtiești s-a încheiat cu descoperirea unui număr impresionant de fapte penale. În urma verificărilor efectuate duminică, 12 iulie 2026, au fost constatate 22 de infracțiuni, în cooperare cu polițiștii din cadrul IPJ Argeș și reprezentanții Distribuție Oltenia S.A.
Potrivit autorităților, 11 agenți comerciali au fost depistați folosind instalații electrice clandestine, improvizate și conectate ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice.
Faptele constatate sunt încadrate ca încălcări ale prevederilor art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, precum și ale art. 228 din Codul Penal, privind furtul.

Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale față de persoanele implicate.
Acțiunea face parte din măsurile de prevenire și combatere a faptelor ilegale desfășurate de structurile de ordine publică în cadrul manifestărilor și târgurilor organizate pe raza județului Argeș.
Sursa foto: Ziarul din Muscel












