Ziua de 1 Iunie se apropie, iar cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Bascov, la Casa de Cultură ”Adriana Trandafir” pregătirile sunt în plină desfășurare pentru un eveniment dedicat copiilor și talentului artistic.
Prin cursurile ocupaționale organizate zilnic, copiii din comună au oportunitatea de a-și petrece timpul liber într-un mod creativ și educativ, descoperindu-și aptitudinile și dezvoltându-și pasiunea pentru artă. Cu această ocazie, organizatorii invită publicul vineri, 29 mai 2026, de la ora 12:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură Bascov, la evenimentul „Copiii, Darul Ceresc!”.
Manifestarea va celebra copilăria, creativitatea și bucuria exprimării artistice, oferind celor mici ocazia de a urca pe scenă și de a-și pune în valoare talentele.













