Povestea șocantă a morții piteștencei Cristina Procorodie a făcut, în ultimele zile, înconjurul internetului. Soție, mamă și o femeie cu spirit întreprinzător, Cristina și-a găsit sfârșitul la începutul acestei săptămâni, în timp ce se afla în concediu, în Italia. A căzut pur și simplu din picioare în timp ce se plimba cu familia, pe faleză. Diagnosticul? Edem pulmonar, cu toate că era cu analizele la zi și ducea o viață sănătoasă. Întâmplarea nefericită este pe buzele multora, fie că au cunoscut-o pe Cristina sau nu, și asta pentru că moartea ei subită se adaugă la enigmaticele povești ale vieții, pentru care nu există explicații. Din păcate, o vacanță ce trebuia să fie frumoasă pentru familia Procorodie, s-a transformat brusc într-o tragedie. Trupul neînsuflețit al Cristinei va ajunge mâine, 23 august, la Biserica Sf. Andrei din Trivale, la Complexul I. Cei care doresc să își ia un ultim bun rămas o pot face începând de după-amiază. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Cristina va fi adusă la biserica din Trivale. Cine vrea să își ia un ultim bun rămas…
Vizitatori:52