Dacă inegalabilul Nicolae Dobrin s-ar mai fi aflat acum printre noi, astăzi ar fi împlinit 77 de ani. Cu siguranță ar fi sărbătorit cu mare fast, alături de familie și prieteni dragi. Ar fi primit cadouri nenumărate, ar fi râs cu poftă toată ziua și ar fi băut o țuiculiță de prună, de la mama ei. Poate că dacă ar mai fi fost în viață, nea Gicu i-ar fi chemat pe toți băieții de la FC Argeș, le-ar fi spus glume și, în același timp, cu măiestria și arta unui fotbalist incomensurabil, le-ar fi dezvăluit din secretele sale și le-ar fi sugerat strategii de joc. Iar apoi ar fi curs poveștile… poveștile de la antrenamente, poveștile din deplasare, poveștile din tinerețe. Dacă ar mai fi trăit Dobrin, astăzi ar fi fost un chef de zile mari, un chef care s-ar fi ținut, desigur, după meciul dintre FC Argeș și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, de la care nu ar fi lispist nici în ruptul capului. Cu siguranță, ar fi fost veselie și nu tristețe pentru familie și apropiați.
Dar astăzi, 26 august, la mormântul lui Nicolae Dobrin este recunoștință. Este apreciere, bucurie că Argeșul a avut o asemenea celebritate cunoscută și peste hotare, respect și multe amintiri frumoase… dacă ar mai fi trăit Dobrin…!