Deblocarea angajărilor din Sănătate, susținută de PSD! Amendamentul a primit aviz favorabil în Parlament

0

Un pas important pentru sistemul sanitar din România a fost făcut în Parlament, după ce amendamentul propus și susținut de Partidul Social Democrat privind deblocarea posturilor din Sănătate a primit aviz favorabil în Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaților. Proiectul urmează să intre la votul final în plen, miercuri.

catena

Reprezentanții PSD susțin că măsura este esențială într-un context în care spitalele din întreaga țară se confruntă cu un deficit major de personal medical. Potrivit social-democraților, România are nevoie de aproximativ 36.000 de angajați în sistemul sanitar, iar peste 2.000 de medici tineri care și-au finalizat rezidențiatul nu se pot angaja în spitalele de stat din cauza blocării posturilor.

Deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte PSD Argeș și membru al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, subliniază că prioritatea trebuie să rămână sănătatea pacienților.

„Sănătatea românilor este o prioritate, fapt pentru care spitalele au nevoie de personal suplimentar. Sistemul sanitar are nevoie de susținere, continuitate și decizii luate la timp, pentru că sănătatea nu așteaptă!”, a declarat Remus Mihalcea.

Social-democrații atrag atenția că lipsa personalului medical afectează direct calitatea actului medical și accesul pacienților la servicii de sănătate.

„Viața oamenilor nu poate fi redusă la un calcul contabil. Poți echilibra un buget pe hârtie, dar dacă lași spitalele fără personal și românii fără acces la servicii medicale de calitate, costul va fi incomparabil mai mare. Nu cifrele salvează vieți, ci medicii, asistenții și toți profesioniștii din sănătate”, transmit reprezentanții PSD.

Potrivit formațiunii politice, deblocarea angajărilor reprezintă o măsură necesară pentru consolidarea sistemului sanitar, iar PSD anunță că va continua să susțină investițiile în sănătate și măsurile care permit ocuparea posturilor vacante din spitalele publice.

catena