Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat, joi, 11 iunie, trei percheziții domiciliare în județ, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.
Ancheta vizează săvârșirea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și acces ilegal la un sistem informatic, iar în centrul cercetărilor se află trei persoane care au lucrat ca șef contabil și casieri, în cadrul unei instituții financiare nebancare cu sediul în județul Argeș.
Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie 2010 – martie 2025, cei trei ar fi introdus în sistemul informatic date nereale, profitând de atribuțiile de serviciu. Prin această metodă ar fi fost aprobate nu mai puțin de 87 de împrumuturi fictive, în valoare totală de peste 2,93 milioane de lei, bani care ar fi fost însușiți de persoanele cercetate.

În urma perchezițiilor, cele trei persoane urmează să fie conduse la sediul Poliției pentru audieri, în baza mandatelor de aducere emise în dosar. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.












