Acasă Actualitate Noi detalii despre accidentul de la Ciofrângeni! S-a aflat cum a ajuns...

Noi detalii despre accidentul de la Ciofrângeni! S-a aflat cum a ajuns mașina în râpă…

0
Autoturism răsturnat în afara șoselei în urma unui accident produs în comuna Ciofrângeni, Argeș

Polițiștii au făcut primele verificări în cazul accidentului produs astăzi, 8 septembrie, în comuna Ciofrângeni, unde un autoturism a ieșit de pe carosabil. Patru persoane au fost rănite.

Potrivit Poliției Argeș, la volan se afla un tânăr de 23 de ani, din județul Timiș, care circula pe DN 73C, dinspre Curtea de Argeș către Râmnicu Vâlcea.

Din verificările preliminare a reieșit că șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, posibil pe fondul oboselii. Autoturismul a lovit parapetul de protecție și a ieșit în afara șoselei.

În urma impactului au fost răniți șoferul și cei trei pasageri: o tânără de 19 ani din Dâmbovița, un bărbat de 34 de ani din Dâmbovița și o femeie de 50 de ani din Constanța. Toți au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tânărul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

catena