Primăria Municipiului Pitești a organizat, marți, 15 iulie, o amplă dezbatere publică dedicată concursului internațional de soluții „Zona Centrală Pitești”, un proiect care va stabili modul în care va fi reamenajat centrul orașului în anii următori.
Evenimentul, desfășurat în sala de ședințe a Primăriei, a reunit reprezentanți ai administrației publice, consilieri locali, Ordinului Arhitecților din România, mediului de afaceri și numeroși cetățeni interesați de viitorul zonei centrale.
La dezbatere au participat primarul Cristian Gentea, viceprimarii Lucrețiu Tudor și Ion Dumitrache, administratorul public Gelu Tofan, alături de alți reprezentanți ai municipalității.

Consultările au fost precedate, cu o zi înainte, de alte două întâlniri dedicate tinerilor și organizațiilor de tineret, respectiv reprezentanților din domeniul HoReCa, toate având același obiectiv: colectarea de idei și propuneri care să stea la baza temei de proiectare pentru concursul internațional.

Potrivit reprezentanților Primăriei, discuțiile au fost constructive și au generat numeroase sugestii privind modul în care ar trebui să arate viitorul centru al municipiului.
Concursul internațional de soluții este organizat de Primăria Municipiului Pitești, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, și urmărește identificarea celei mai bune variante pentru amenajarea zonei pietonale centrale. Printre obiective se numără consolidarea identității locale, creșterea atractivității spațiului public și îmbunătățirea calității mediului construit prin soluții moderne de arhitectură, design urban și arhitectură peisageră, adaptate principiilor dezvoltării sustenabile.
La finalul întâlnirii, municipalitatea le-a mulțumit tuturor participanților pentru implicare, subliniind că ideile și propunerile formulate în cadrul consultărilor publice vor contribui la conturarea unui centru al Piteștiului modern, atractiv și adaptat nevoilor comunității.












