Campionii FC Argeș au câștigat meciul cu Chiajna, scorul de 3 la 2 urcând echipa pe locul 10 (cu un total de 8 puncte), depășind inclusiv Concordia Chiajna, rămasă cu 7 puncte și aflată pe locul 13, la egalitate cu FC Bihor, CS Mioveni și Ceahlăul. Alb-violeții au prestat bine, antrenorul Nicolae Dică fiind mulțumit de agresivitatea echipei și de modul în care s-a jucat în defensivă. Totuși, Dică nu s-a putut abține să nu comenteze ultimele 10 minute ale partidei, când adversarii au marcat cele două goluri: ”Este păcat că am jucat ultimele zece minute, cu prelungiri, cu sabia deasupra capului, pentru că am jucat 80 de minute foarte bine. Așa vreau să joace echipa mea. Am reușit să marcăm trei goluri, ne-am mai creat șase, șapte ocazii de a marca. Nu le-am dat foarte multe oportunități celor de la Chiajna, au avut una sau două oportunități de a marca. Am arătat foarte bine, echipă agresivă, defensiv bine. Au venit acele zece minute, care nu mi-au plăcut, pe finalul jocului, când am primit și două goluri, dar este important că am reușit să câștigăm acest joc cu o prestație bună. Chiar nu pot să-mi explic, pentru că atunci când am făcut 3-0 am tot strigat la ei, la patru-cinci jucători cu experiență, să fim concentrați în continuare, să continuăm să jucăm. Și au venit… Acela a fost un black-out de vreo patru-cinci minute, în care am primit două goluri. Dar băieții trebuie felicitați, pentru că am reușit să câștigăm jocul, urcăm în clasament, ne așteaptă, sâmbătă, încă o partidă dificilă, cu cei de la CS Mioveni, un derby local. Trebuie să fim pregătiți”, a declarat Dică pentru www.liga2.prosport.ro.
Sursa foto: www.liga2.prosport.ro
Dică după meciul cu Chiajna: ”E păcat că am jucat ultimele 10 minute cu sabia deasupra capului…”
Vizitatori:28