Disconfort și restricții de circulație în Prundu, începând de luni…

0
Vizitatori:341

Luni, 10 februarie 2025, în cartierul Prundu – Bulevardul Petrochimiștilor 23, vor începe lucrările de demolare a trei corpuri de clădiri, aparținând Colegiului Tehnic ,,Costin D. Nenițescu” Pitești.

Primăria Pitești informează că în perioada celor două luni în care vor avea loc demolările, zona va fi afectată de poluare fonică sau cu particule de praf, dar și de restricții de circulație temporare, într-un perimetru de 50 de metri. Constructorul și Primăria Municipiului Pitești mulțumesc pentru înțelegere și asigură cetățenii din zonă că vor depune toate eforturile pentru a minimiza disconfortul, pe durata lucrărilor.
Dezafectarea terenului este prima etapă din realizarea investiției finanțată din fonduri atrase de municipalitate, prin Programul Național de Construcții de Interes Public, în cadrul proiectului „Construire creșă mică, în municipiul Pitești, Bd. Petrochimiștilor nr. 23, județul Argeș”.


Terenul pe care se va realiza creșa, în suprafață de 2.525,84 mp, este ocupat de aceste clădiri cu destinația de spații de învățământ, aflate într-o stare avasată de degradare: C3 Clădire Atelier tâmplărie – suprafață construită la sol 232 mp (parter), C4 Clădire Cantină – suprafață construită la sol 693 mp (P+1E) și C5 Clădire – suprafață construită la sol 221 mp (parter).