Doamne ferește! Cine i-o fi dat permisul…

0
poliție

În ziua de 29 aprilie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din Mioveni au depistat un bărbat de 43 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza orașului Mioveni, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat că cel în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

catena2

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept, sub modalitatea conducerii cu dreptul de a conduce suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

catena