Doliu la Curtea de Argeș! A murit fostul director al Electroargeș, inginerul Simion Grama

0
gramma

Comunitatea din Curtea de Argeș este în doliu după trecerea la cele veșnice a inginerului Simion Grama, fost director al IPEE Electroargeș SA, una dintre cele mai importante unități industriale din județul Argeș.

catena

Pentru numeroși angajați ai platformei industriale, Simion Grama a fost primul director sub conducerea căruia și-au început activitatea profesională. Acesta a coordonat Electroargeș într-o perioadă în care fabrica reprezenta un adevărat motor economic al zonei, oferind locuri de muncă și stabilitate pentru mii de familii. În anii de maximă dezvoltare, întreprinderea avea aproximativ 7.000 de salariați.

Cei care l-au cunoscut îl descriu drept un profesionist dedicat, un om al muncii și un inginer care și-a legat numele de dezvoltarea industriei argeșene și de evoluția uneia dintre cele mai reprezentative companii din Curtea de Argeș.

Trupul neînsuflețit a fost depus la capela Bisericii „Sfântul Gheorghe”, iar ceremonia de înmormântare a avut loc astăzi, 4 iunie, în prezența familiei, apropiaților și a celor care au dorit să-i aducă un ultim omagiu.

Familiei îndoliate îi sunt transmise mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut și apreciat de-a lungul anilor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

catena