Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș este în doliu după pierderea unuia dintre colegii săi. Ieri, instituția a anunțat trecerea în neființă a lui Florentin Luca, un salvator apreciat de colegi pentru profesionalismul și devotamentul său.
Într-un mesaj emoționant publicat pe pagina oficială, colectivul SAJ Argeș și-a exprimat regretul profund pentru dispariția celui care și-a dedicat viața salvării altora.
„Cu profundă durere în suflet, colectivul Serviciului de Ambulanță Județean Argeș se desparte astăzi de un om, de un coleg desăvârșit și un salvator dedicat trup și suflet acestei meserii. Colegul nostru drag a plecat mult prea devreme pe ultimul său drum!”, au transmis reprezentanții SAJ Argeș.

Colegii îl descriu pe Florentin Luca drept un profesionist de excepție și un prieten loial, mereu gata să ofere sprijin și încurajare celor din jur.
„Astăzi, inima lui mare a încetat să mai bată, iar noi am pierdut nu doar un profesionist de excepție, ci și un prieten loial, mereu cu un cuvânt de încurajare pentru fiecare dintre noi. Suntem alături de familia greu încercată în aceste momente de coșmar și le transmitem cele mai sincere condoleanțe.”
Mesajul se încheie cu un ultim omagiu adus celui care a salvat nenumărate vieți de-a lungul carierei sale: „Drum lin către stele, dragul nostru coleg, Florentin Luca! Vei rămâne veșnic în amintirea noastră! Dumnezeu să te odihnească în pace!”












