Un accident rutier s-a produs pe Autostrada A1, la kilometrul 144, pe sensul de mers Curtea de Argeș – Pitești, fiind implicat un autoturism.
În urma impactului, două persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un echipaj SMURD a preluat un bărbat care acuza dureri în zona toracică și abdominală, acesta fiind transportat pentru investigații suplimentare. Cea de-a doua victimă a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La locul evenimentului au intervenit și pompierii, care au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru evitarea producerii unor situații de pericol.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.












