Dumitru Constantin-Dulcan, Cetățean de Onoare al municipiului Pitești

0
constantin dulcan

Un proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Pitești prevede acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Pitești” academicianului și medicului neurolog Dumitru Constantin-Dulcan, una dintre cele mai apreciate personalități ale medicinei și culturii românești contemporane.

catena

Titlul de „Cetățean de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincție civică acordată de Consiliul Local Pitești persoanelor care au contribuit semnificativ la promovarea imaginii orașului și la dezvoltarea societății prin activitatea lor profesională și publică.

Dumitru Constantin-Dulcan este cunoscut publicului larg pentru activitatea sa în domeniul neurologiei, dar și pentru volumele dedicate relației dintre știință, conștiință și spiritualitate. Autor al unor lucrări de referință, acesta a fost distins de-a lungul timpului cu numeroase premii și recunoașteri pentru contribuțiile sale în domeniul medical și cultural.

Proiectul urmează să fie dezbătut și supus votului în cadrul ședinței Consiliului Local Pitești de luni, 18.05.2026. Dacă va fi aprobat, Dumitru Constantin-Dulcan se va alătura personalităților care au primit de-a lungul timpului această distincție onorifică din partea municipiului Pitești.

catena