Fără permis și cu mașina radiată! Așa a fost prins în trafic un șofer din Mihăești

0
Inspectoratul General al Politiei Romane organizeaza o actiune rutiera care vizeaza depistarea conducatorilor auto care circula cu viteza peste limita legal admisa, precum si portul centurii de siguranta, pe autostrada A2, km 88, pe sensul Bucuresti-Cernavoda, joi, 24 septembrie 2009.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Mihăești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând un autoturism fără a deține permis de conducere, iar vehiculul era radiat din circulație.

catena

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, incidentul a avut loc în data de 9 iulie, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au oprit pentru control un autoturism care circula pe DC 315, pe raza comunei Mihăești.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că șoferul nu figurează ca deținător de permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea era radiat din circulație.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

 

catena