FC Argeș s-a impus aseară pe teren cu scorul de 1-0 în fața celor de la FCU Craiova, echipa condusă de Adrian Mititelu. Cele trei puncte reprezintă un pas important pentru FC Argeș în cursa către play-off, iar piteștenii au sărbătorit victoria la finalul meciului, dar bucuria ar putea fi de scurtă durată. FC Argeș poate pierde meciul după ce a jucat câteva zeci de secunde în 12 jucători
Spre finalul meciului a avut loc un moment inedit. Piteștenii au jucat timp de aproximativ 30 de secunde în 12 jucători, ca urmare a unei erori produse în momentul schimbării. În minutul 83, piteștenii au făcut o dublă schimbare: Mitrică și Tofan în locul lui Briceag și Mensah. Ultimul nu a părăsit terenul, iar centralul George Roman nu a observat că fotbalistul se afla încă pe teren. Cei din staff-ul oltenilor, în frunte cu Florin Costeaa au intrat pe teren pentru a-i atrage atenția arbitrului. După ce i-a arătat cartonașul roșu lui Costea, centralul a realizat că Mensah se afla încă pe teren și i-a arătat fotbalistului cartonașul galben.
Cei din conducerea clubului din Bănie au făcut contestație imediat după fluierul final, iar oltenii sunt convinși că vor câștiga meciul la masa verde.
Sursa: www.sport.ro