Femeia care a provocat scandalul din autobuzul Publitrans nu era la prima abatere! Ce făcuse înainte…

0

Femeia de 28 de ani din Pitești care aseară a fost scoasă în cătușe dintr-un autobuz al Publitrans, se află acum în arestul poliției. A fost o măsură extrem de necesară întrucât aceasta prezenta un pericol social, mai ales că suferă de afecțiuni psihice.

catena

Așa după cum știți, cea în cauză a generat un scandal monstru într-un autobuz de transport public în Pitești și a început cu pasagerii. Martorii spun că din senin s-a apucat să se ia de oamenii din autobuzul aflat în stație, să adreseze injurii și să ridice tonul. Șoferul, care a sesizat situația, a închis ușile în ideea de a solicita sprijinul autorităților pentru a aplana conflictul. Doar că femeia recalcitrantă l-a lovit pe șofer în față, provocându-i o rană în dreptul arcadei. Iar când bărbatul a încercat să o imobilizeze, aceasta a dat cu spray lacrimogen.

La fața locului au sosit polițiștii locali care se aflau în zonă, iar ulterior și un echipaj al Secției 1 de Poliție, întrucât incidentul se desfășura în raza lor de competență. Femeia violentă a fost imobilizată de polițiști și scoasă încătușată din autobuz, ulterior fiind dusă la Secția de Psihiatrie unde nu a fost internată.
Însă, ceea ce nu s-a știut până acum este faptul că înaintea acestui incident, femeia mai făcuse un scandal similar într-un alt autobuz al Publitrans, cu care aceasta călătorise. Și acolo s-a luat la ceartă cu oamenii și a folosit spray -ul lacrimogen. Însă a coborât la prima stație și s-a urcat în cel de al doilea mijloc de transport în comun, de unde a coborât încătușată.

Iată și poziția oficială a conducerii Publitrans 2000 SA cu privire la acest incident:
”Referitor la incidentul petrecut în seara zilei de 27.05.2026, într-un autobuz aparținând Publitrans 2000 S.A., facem următoarele precizări:
Publitrans 2000 condamnă ferm orice formă de violență și se delimitează categoric de orice comportament agresiv care poate pune în pericol siguranța călătorilor și a personalului din transportul public.
În prezent, incidentul este analizat de instituțiile abilitate, iar cercetările sunt în desfășurare. Din acest motiv, pentru a nu afecta actul de anchetă și pentru a evita formularea unor concluzii premature, societatea nu poate face aprecieri privind circumstanțele exacte ale producerii evenimentului și nu poate furniza informații suplimentare până la finalizarea verificărilor de către organele competente.
Conform informațiilor disponibile până la acest moment, în interiorul autobuzului a existat o situație tensionată, generată de un comportament care a afectat siguranța pasagerilor, fiind semnalată inclusiv utilizarea unui spray iritant-lacrimogen. În acest context, conducătorul auto a intervenit cu scopul de a limita riscurile și de a preveni agravarea situației, urmărind protejarea călătorilor aflați în mijlocul de transport.
Potrivit datelor preliminare, acesta a avut nevoie ulterior de îngrijiri medicale.
Precizăm că șoferul nu are atribuții specifice de intervenție în astfel de situații, însă, având în vedere contextul creat în spațiul public reprezentat de mijlocul de transport și riscurile existente pentru pasageri, acesta a acționat în condiții dificile, având ca prioritate siguranța persoanelor aflate în autobuz.
Siguranța călătorilor și a angajaților rămâne o prioritate permanentă pentru Publitrans 2000.
În acest sens, societatea colaborează constant cu instituțiile abilitate și desfășoară periodic acțiuni comune cu Poliția Locală și Jandarmeria pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță în mijloacele de transport public.
Publitrans 2000 cooperează pe deplin cu autoritățile competente și a pus deja la dispoziția acestora toate informațiile și materialele necesare pentru clarificarea completă a situației” – director general Manuel Rotaru.

catena