Fiica artistului Igor Cuciuc a fost înmormântată! ”Puișor unde ești, unde ești scumpa noastră Andreea…?”

0
Vizitatori:94

Andreea, fata de 17 ani a interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, a fost înmormântată astăzi la Cimitirul Armenesc din Chișinău. Au fost momente sfâșietoare, care au rupt sufletele multora în mii și mii de bucăți. Artistul și soția sa, Diana, sunt îngenunchiați de durere, unicul lor copil, ”floarea” lor după cum o numeau, nu mai este. Andreea a murit subit vineri seara, după ce i s-a făcut rău la o petrecere ținută după Balul Bobocilor. A făcut o grămadă de fotografii înainte, iar dintr-o dată le-a spus prietenelor că se simte rău, că nu nu mai are putere și că ochii i s-au împăienjenit. Apoi s-a prăbușit. Cei prezenți au chemat salvarea care a venit după 7 minute și care, din câte spun cei de față, nu a fost dotată cu cele necesare resuscitării. Peste alte 20 de minute a sosit o altă ambulanță, însă a fost prea târziu. Inima Andreei nu mai bătea.

Sute de oameni au venit la priveghiul fetei și tot atâția au condus-o pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a fost rostită în lacrimi, iar colegii de la Corala Gloria a școlii Ștefan Neaga, unde a învățat Andreea, i-au cântat printre suspine, Tatăl Nostru și Adio Andreea. A fost sfâșietor, iar imaginile durerii (cu tatăl care a plâns necontenit lângă căpătâiul fetei și cu chipul mamei care își privea copilul în sicriu, ca o stană de piatră), nu vor ieși prea curând din amintirile celor care le-au văzut.


Andreea cânta, Andreea urma să calce pe urmele tatălui său pentru că Dumnezeu o înzestrase cu voce, talent și frumusețe, însă vineri seara toate s-au dus… Ce s-a întâmplat cu adevărat nu se știe, dar medicii spun că fata a intrat în stop cardio-respirator. În urmă cu 5 ani, Andreea fusese diagnosticată cu un viciu la inimă pe care părinții au crezut că l-au îndreptat în urma intervenției chirurgicale făcută la Chișinău. De atunci fata nu a mai avut probleme și a dus o viață normală până vineri – 15 noiembrie 2024, când inima i-a stat din bătaie.


Cunoscuții dau vina pe ambulanța care nu a avut defibrilator ca să intervină la timp pentru salvarea Andreei dar, cine poate cunoaște planurile divinității?
Durerea părinților este groaznică iar pentru ei, astăzi a fost cea mai urâtă zi din viața lor pentru că au fost nevoiți să își ia adio de la singurul lor copil.
Dumnezeu să le ofere alinare!