Mai multe incendii au izbucnit simultan pe o suprafață întinsă de teren, în satul Oeștii Pământeni din comuna Corbeni. Alerta s-a dat în urmă cu puțin timp, mai ales că, din cauza rafalelor de vânt, focul a cuprins mai multă vegetație uscată și riscă să pătrundă adânc în pădure. Misiunea este dificilă și din cauza accesului îngreunat în zona afectată. Pentru sprijin, au fost solicitate și resurse aeriene specializate în stingerea incendiilor, din cadrul IGAv. La fața locului se află și personalul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanți ai Ocolului Silvic.













