Primarul Gentea vine cu vești bune legate de reabilitarea podului peste pârâul Bascov. Nu mai durează mult și traficul va fi reluat în cele mai bune condiții.
La sfârșitul săptămânii trecute s-a turnat placa de suprabetonare. Constructorul lucrează intens pentru redeschiderea circulației la doar 5 luni de la momentul forării primilor piloni. Primarul Cristian Gentea a fost iar pe acest șantier și a stat de vorbă cu reprezentanții firmei care se ocupă de reabilitarea podului:
”Avem semne clare că, odată cu începerea noului an școlar, vom putea intra din nou în Pitești și dinspre nodul rutier Bascov. Planificarea lucrărilor prevedea ca, în luna august, drumul provizoriu să fie închis trei săptămâni pentru realizarea ultimelor etape din proiect. Însă am găsit, împreună cu constructorul, o soluție pentru ca disconfortul în trafic să fie cât mai mic. PORR Construct este unul dintre cei mai serioși constructori – au încheiat exemplar lucrarea la Autostrada Sibiu – Pitești pe tronsonul Sibiu – Boița și se ocupă, în prezent, și de Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș)”, a anunțat primarul Piteștiului.