Incendii de vegetație în Argeș! Pompierii au intervenit pe Autostrada A1 și în comuna Leordeni

0

Pompierii argeșeni au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație izbucnite în weekendul care tocmai s-a încheiat, flăcările afectând vegetație uscată, miriște, deșeuri menajere și un lan de grâu.

catena

Prima intervenție a avut loc în comuna Rătești, pe Autostrada A1, în zona kilometrului 82. Acolo, incendiul a cuprins vegetație uscată, fiind afectată o suprafață de teren de aproximativ 300 de metri pătrați. Echipajele de pompieri au reușit să lichideze focul înainte ca acesta să se extindă.

Cea de-a doua intervenție s-a desfășurat în comuna Leordeni, satul Cotu Malului, unde incendiul s-a manifestat pe o suprafață întinsă. Flăcările au mistuit aproximativ 10,5 hectare de miriște rezultată în urma recoltării, circa 1,5 hectare dintr-un lan de grâu și aproximativ 500 de kilograme de deșeuri menajere.

Pompierii au acționat pentru limitarea și stingerea incendiilor, prevenind extinderea acestora către alte terenuri și bunuri din apropiere.
În ambele situații, cauza probabilă de izbucnire a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că incendierea vegetației uscate și a resturilor vegetale poate avea consecințe grave, mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate și vânt, când focul se poate propaga rapid și poate produce pagube importante.

catena