👁️ Vizualizări: 79
În această dimineață a avut loc un incendiu izbucnit la o garnitură de tren Săgeata Albastră, în Gara Golești. Trenul se deplasa pe direcția Pitești-București și transporta aproximativ 90 de persoane, care s-au autoevacuat. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, două echipaje SMURD, o autospecială transport persoane victime multiple și o autospecială de descarcerare grea.

Incendiul a fost lichidat, s-au acordat îngrijiri medicale unei singure persoane de sex feminin, cu atac de panică, dar care a refuzat transportul la spital. După verificările suplimentare efectuate, urmează ca trenul să își reia deplasarea către București.














