SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Hoți de cai prinși după o lună! Cabalinele au fost vândute la Brașov

August 4, 2022
Scris de 

În ziua de 3 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut trei bărbați, de 23 și 28 de ani, din Mălureni, respectiv de 33 de ani, din Crângurile, județul Dâmbovița.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 31 mai spre 1 iunie a.c., bărbații ar fi sustras o cabalină din curtea unei locuințe din Berevoești, în noaptea de 23 spre 24 iunie, ar fi sustras două cabaline, lăsate nesupravegheate în apropiere de DN 73C,  iar în seara zilei de 25 iunie, aceștia ar fi sustras două cabaline de pe izlazul comunal din localitatea Băjești. Pentru administrarea probatoriului, polițiștii câmpulungeni, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale, au efectuat cinci percheziții domiciliare la locuințele persoanelor bănuite, din localitățile Mălureni, Micești și Călinești. După administrarea probatorului, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea cabalinelor.

Reamintim faptul că, în ziua de 23 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au reținut alți doi bărbați, de 32 de ani, din Stoenești, respectiv 27 de ani, din Valea Mare Pravăț, bănuiți de sustragerea a  patru cabaline, lăsate nesupravegheate de către proprietari, în zona Mateiaș. Ulterior, față de aceștia Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. În urma activităților desfășurate de polițiști, trei dintre cele patru cabaline au fost recuperate de pe raza județului Brașov și au fost restituite proprietarilor.

 

 

395 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree