SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Angajat al Primăriei Pitești, reținut în dosarul blocului construit ilegal. Comunicatul instituției…
Recomandat

November 15, 2022
Scris de 

În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și au reținut doi bărbați, de 53 de ani, din Pitești și de 51 de ani, din București, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intellectual.

Dosarul în cauză este deschis încă de anul trecut, subiectul principal al anchetei reprezentându-l un bloc construit în Pitești, altfel decât era prevăzut în proiect. Mai exact, față de proiectul inițial prevăzut cu 3 nivele, cu câte un apartament pe nivel și patru locuri de parcare, blocul a fost recepționat cu 10 apartamente, unele realizate inclusiv la demisol și mansardă. Cei doi bărbați reținuți ieri sunt un angajat al Primăriei Pitești implicat în emiterea documentelor, precum și dirigintele de șantier. Totodată, în acest dosar au avut loc mai multe percheziții, la începutul cercetărilor fiind reținut și patronul firmei de construții. Reamintim că la acest bloc a fost în control inclusiv primarul Cristian Gentea. Legat de acest subiect, Primăria Pitești a emis astăzi un comunicat de presă:

”Este în desfășurare ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în dosarul penal format ca urmare a plângerii penale 59543/15.11.2021, formulată de UAT Pitești, privind edificarea unui bloc de locuințe situat în municipiul Pitești. În cauză, există bănuiala rezonabilă din partea organelor de anchetă, privind construcția și recepția clădirii respective, că acestea s-ar fi realizat cu încălcarea prevederilor legale. În data de 15 noiembrie 2022, Primăria Municipiului Pitești a fost informată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești că față de un angajat al primăriei citat anterior, în 14 noiembrie, s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, printre alte măsuri fiindu-i interzis să mai desfășoare activități similare activității în exercitarea căreia a săvârșit faptele reținute în sarcina sa. Vor fi puse în aplicare măsurile dispuse de procuror, raportat la calitatea acestuia de funcționar public. În dosarul penal în speță, UAT Pitești are calitatea de persoană vătămată, iar activitatea administrativă a municipiului nu este afectată. UAT Pitești susține o colaborare transparentă cu instituțiile statului privind legalitatea construcțiilor și dezvoltarea urbanistică în municipiu”.

 CITEȘTE ȘI: 

♦ Restaurant Club Mioveni organizează petreceri de sfârșit de an

♦ Anunț de ultimă oră al primarului Gentea! Când se inaugurează Sala Polivalentă?

205 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree