Cu acest prilej, primarul Gheorghiţă Boţârcă a organizat două evenimente de interes pentru cetăţenii localităţii şi nu numai. Este vorba, pe de o parte, de Concursul de mountain-bike Topoloveni Summer Tour, ediţia a II-a, eveniment la care vor lua parte peste 600 de ciclişti din întreaga ţară. Participanţii vor concura pe două tipuri de trasee: de 20 km pentru începători şi de 40 km pentru cei cu experienţă. Startul se va da din faţa Casei de Cultură „Pr. Ion Ionescu”, cu începere de la ora 11. Tot cu ocazia Zilei oraşului Topoloveni, primarul Boţârcă va premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.