„Pentru a avea o imagine completă asupra calităţii apei potabile destinate populaţiei, dar şi pentru a interveni prompt acolo unde este cazul pentru închiderea surselor de apă neconforme, am emis un ordin prin care am dispus efectuarea de controale în tot judeţul”, a transmis Soare. Acesta a mai precizat că DSP-ul e abilitat să constate dacă apa este potabilă sau nu, însă responsabilitatea pică pe umerii administraţiilor locale, acestea din urmă riscând amenzi uriaşe dacă nu iau măsuri pentru remedierea problemei.
Prefectul a dispus controale la toate fântânile din judeţ. Uite cine riscă amenzi usturătoare!
Recomandat
Urmare a raportului Direcţiei de Sănătate Publică Argeş în care se anunţa că apa de la fântânile din Piteşti nu este potabilă, ba chiar că la Merişani şi Budeasa s-ar fi găsit bacteria E-Coli în apă, prefectul Cristi Soare a cerut controale dure în toate localităţile din Argeş.