Volumul prezintă jurnalele de război ținute de doi musceleni, eroi ai Primului Război Mondial: sublocotenenții Gheorghe Bădescu din Slănic și Nicoale Șuța din Domnești, ambii studenți la Drept atunci când au fost trimiși pe front. Gheorghe Bădescu, care chiar se înrudește cu familia Drăgoi, un tânăr educat, patriot, cu o vastă cultură generală, era fiul învățătorului din sat. El a plecat la război în 1916, fiind student în ultimul an. O iubea, de 6 ani, cu pasiune, pe Lilica, pe care o amintește în fiecare pagină din jurnal. După cum a notat cumnatul său, ltn. Dumitru Hera, la finalul notelor de război, Gheorghe Bădescu a murit pe 17 august 1917 ”străpuns de o schijă de obuz în piept (...). Moartea a avut loc printre viile (...) satului Crucea de Sus (...). A fost transportat și înmormântat la biserica din comuna Domnești, județul Putna”. Nicolae Șuța s-a născut în Domnești în anul 1896 și era student în primul an, când a plecat pe front, în iulie 1917. Locotenentul companiei din care făcea parte era Ion Mihalache, cel care avea să devină fondatorul Partidului Național Țărănesc. Șuța a fost, la numai 21 de ani, șeful de cabinet al lui Mihalache, care fusese numit ministru al agriculturii în primul guvern de după terminarea războiului. După război, Nicolae Șuța a fost răsplătit cu onoruri și decorații. A fost, apoi, de două ori, deputat de Muscel, în Parlamentul Țării, din partea Partidului Național Țărănesc. În 1945, la Câmpulung, l-a asistat, ca avocat, pe Ion Mihalache, în procesul intentat de comuniști. În anii 1947 și 1948, Nicoale Șuța a stat în temnițele comuniste, unde s-a îmbolnăvit grav. Se stinge un an mai târziu, acasă, unde fusese îngrijit cu dragoste și dăruire de soție și fiica adoptivă. Au susținut discursuri: Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni, Cornel Popescu, directorul Muzeului Județean, Emil Vlaicu, președintele Asociației Ordessos, Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene Argeş, preotul paroh Puiu Diaconescu și autorul volumului Dan Drăgoi. La finalul evenimentului Corala „Sf. Maria" a Centrului Cultural Mioveni a susținut un scurt program artistic. Lansarea de carte a avut loc în contextul evenimentelor organizate de Primăria orașului Mioveni cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.
Mioveni: A fost lansată cartea ,,Jurnal de război – mărturii din tranșeele întregirii României”
Duminică, 12 august, la Primăria orașului Mioveni a avut loc lansarea volumului “JURNAL DE RĂZBOI - Mărturii din tranșeele întregirii României”, o carte coordonată de argeșeanul Dan Drăgoi, un poet cu doctorat în horticultură.
Actualitate
-
Companie aeriană falimentată de COVID! Blue Air a intrat în insolvență
Wednesday, 22 March 2023
-
Trafic maritim întrerupt toată luna martie, în Germania, pentru căutarea unei românce dispărută
Wednesday, 22 March 2023
-
Accident la Merișani! O femeie este transportată la spital
Wednesday, 22 March 2023
-
”Apa sfințită” a ars capul și gâtul unui bebeluș, la botez
Tuesday, 21 March 2023
Politic
-
Ion Mînzînă reales președinte al PSD Argeș. Organizația are doi prim-vicepreședinți...
Friday, 17 March 2023
-
Senatorul PNL Dănuț Bica solicită măsuri pentru urgentarea asigurării necesarului de medici din sistemul sanitar românesc
Monday, 13 March 2023
-
PSD Argeș: Oamenii sunt mai presus de politică! La Câmpulung constatăm că administrația livrează doar incompetență, minciună, scandal
Sunday, 12 March 2023
-
Ion Mînzînă: Nu avem cum să nu sprijinim sportivii care fac performanță la nivel internațional
Friday, 10 March 2023
Administratie
-
Fără grămezi de gunoi în Pitești! Vor fi construite 116 insule ecologice digitalizate
Tuesday, 21 March 2023
-
O altă școală din Pitești va fi reabilitată termic
Monday, 20 March 2023
-
Schimbare administrativă la Mioveni! S-a votat și în Consiliul Local...
Thursday, 16 March 2023
-
Primăria Recea - ANUNȚ PUBLIC
Thursday, 16 March 2023
STIRI ALTFEL
-
Bobi doboară recordul mondial pentru cel mai bătrân câine din istorie
Friday, 03 February 2023
-
Wow! Primele blocuri din lume au fost construite de Imperiul Roman
Tuesday, 10 January 2023
-
Știați că Moș Crăciun, ca personaj, nu există de fapt? El a fost inventat în spirit comercial…
Tuesday, 20 December 2022
-
El și Houdini au încercat să arate că există viață după moarte. Sinucidere și mesaje codate
Tuesday, 01 November 2022
Social
-
Grădina Zoologică din Pitești trece la programul de vară!
Wednesday, 22 March 2023
-
Medicii de la adăpostul Smeura - Campanie de sterilizare gratuită la Schitul Golești
Wednesday, 22 March 2023
-
26 martie - Ziua Internațională a Luptei Împotriva Epilepsiei
Wednesday, 22 March 2023
-
Ziua Mondială a Apei 2023 la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea
Wednesday, 22 March 2023
Cultură
-
Film în premieră, inspirat din fapte reale, la Cinematograful „București”
Wednesday, 15 March 2023
-
Bandul și corul Filarmonicii Râmnicu-Vâlcea, în recital extraordinar la Filarmonica Pitești
Wednesday, 15 March 2023
-
PROGRAMUL Simpozionului Internațional “URMUZ 140 – 100”:
Wednesday, 15 March 2023
-
„Mărturisitori din temnițele comuniste” - vernisaj de Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, la Pitești!
Thursday, 09 March 2023