SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

PSD se opune ferm economisirii forțate a energiei!
Recomandat

September 16, 2022
Scris de 

PSD a susținut tot timpul consumul cumpătat de energie și avem convingerea că românii vor fi responsabili. Cei care își propun să reducă facturile o vor face și fără să le spună guvernul. În plus, România este unul dintre statele din Uniunea Europeană cel mai puțin afectate de criza energetică, beneficiind de un mix de resurse energetice complex, de la cărbune până la hidro, eoliene și solare. Problema nu stă în resurse, ci în prețurile pe care populația trebuie să le suporte!

Îndemnăm oamenii să facă economie atât cât își permit, cât o pot face, și ne gândim ca, eventual, să acordăm stimulente celor care fac economie. Dar nu forțam pe nimeni să facă asta! Statul nu trebuie să intervină cu limite și sancțiuni. Statul poate stimula economisirea și chiar o face parțial prin compensarea prețurilor la cei care se încadrează într-o anumită limită de consum.

România este singura țară europeană care trăit experiența întreruperilor deliberate de energie electrică și gaze naturale, prin care autoritățile comuniste încercau să limiteze consumul populației. Nu vrem să ne reîntoarcem la acele vremuri! Am luptat la Revoluție pentru libertatea de a ne autodetermina propria viață!

Biroul de Presă

PSD Argeș

 

 

366 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree