Colonelul Bogdan Olar și-a început cariera la Detașamentul de Pompieri Pitești și pe măsură ce timpul a trecut, s-a perfecționat pentru a deveni un bun profesionist în arma pe care și-a ales-o din pasiune.
În urmă cu 25 de ani ieșea de pe băncile Liceului militar Constantin Brâncoveanu Ploiești și urma să aleagă arma „Pompieri” la Academia de Poliție Al. I. Cuza. A fost absolvent și al Cursului de Expert al Mecanismul European de Protecție Civilă și membru al echipei naționale de căutare-salvare urbană RO – USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaționale, sub egida ONU, în cazul producerii unor dezastre majore. De-a lungul timpului a fost aproape de oamenii din subordine și a condus intervenții complexe, iar printre cele mai importante se numără: intervenția în cazul accidentului de pe DN 73 din anul 2017 în care a fost implicat un camion militar, incendiul izbucnit în anul 2018 la vegetația uscată din localitatea Arefu, aproape de Cetatea Poienari, și incendiul din anul 2022 de la depozitul de deșeuri situat în localitatea Bradu, strada Drumul 23.
CITEȘTE ȘI:
♦ Start vot proiectelor din cadrul procesului de bugetare participativă!