SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

“NU abuzului – DA drepturilor copilului” – seminar cu prezență impresionantă azi, la Pitești

November 17, 2022
Scris de 

Zeci de asistenți sociali din primăriile județului Argeș, specialiști în domeniul protecției sociale, parlamentari, șefi de instituții publice, Avocatul Poporului, au fost prezenți astăzi la seminarul cu tema “NU abuzului – DA drepturilor copilului”, ajuns la cea de a XI-a ediție, organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în colaborare cu Consiliul Județean Argeș, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR)– Sucursala Argeş, Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative (FICE), Secţiunea România şi Asociaţia “Universul Copiilor Speciali”.

La eveniment au participat, în calitate de invitați, Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, deputații Nicolae Georgescu și Nicolae Pavelescu, membru în Comisia parlamentară pentru muncă și protecție socială, Sorina Honțaru, director DSP Argeș și Dumitru Tudosoiu, inspector general școlar.

Conform datelor Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în județul Argeș sunt 1884 de copii care au cel puțin unul din cei doi părinți sau chiar ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Majoritatea acestor copii, 1773, sunt în grija rudelor până la gradul IV, fără a fi necesare măsuri de protecție, iar 111 copii se află sub diferite forme de protecție socială - Asistenți maternali profesioniști, Centre de plasament sau la alte persoane din familie.

Seminarul a fost prilejuit de marcarea zilelor de 19 noiembrie– Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor şi 20 noiembrie– Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Agenda evenimentului a cuprins teme de actualitate, cum ar fi: “Prevenirea și combaterea violenței domestice– premisă a dezvoltării armonioase a copilului“, ”19 zile de activism. Prevenirea abuzului și violenței asupra copiilor și tinerilor”,  ”Colaborarea interinstituțională în soluționarea cazurilor de abuz, neglijare, trafic, migrație și repatrieri”, ”Prevenirea delincvenței juvenile”, ”Abuzul, neglijarea și exploatarea copilului, abordare din punct de vedere juridic, prin prisma Poliției Române”, ”Clarificări conceptuale despre prevenirea victimizării copiilor”, “Mecanismul național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane”, “Codul de bună practică al asistentului social”, ”Perspective asupra sistemului serviciilor de asistență socială din comunitățile locale”, “Viața independentă și integrarea în comunitate a tinerilor din sistemul de protecție specială, precum și a persoanelor cu dizabilități” etc.

“Vă transmit salutul C.J. Argeș și al dlui președinte Ion Mînzînă. După doi ani de pauză, încet - încet lucrurile revin la normal și în această zonă. Consiliul Județean Argeș a fost, este și cu siguranță va rămâne un partener tradițional, dincolo de sfera de coordonare, tocmai pentru că activitățile care sunt derulate aici sunt activități de interes nu doar local sau zonal, ci și național. Tot timpul veți avea în noi un partener, un punct de sprijin și cu siguranță ne dorim să fim parte și la proiectele viitoare” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.  

“Trebuie să recunosc că oricare dintre noi, cei care la un moment dat în viață am lucrat în slujba copiilor, suntem bucuroși să participăm la un astfel de eveniment și cred că este mai mult decât o bună experiență, o bună practică, pentru că ne însușim problemele cu care dvs. vă confruntați și pe care încercați să le rezolvați, spre binele copiilor. Atunci când discutăm de educația copiilor, și mai ales de educația copiilor aflați în situație de risc, este mai importantă prevenția decât reacția ulterioară. La nivel organizatoric sunt două componente care au un impact major asupra activității dvs., pe de o parte autoritatea locală, și prin autoritate locală înțelegem contribuția și rolul C.J. și implicit al autorităților locale propriu zise, și mă refer aici la Primării, și activitatea guvernamentală. În felul acesta ne gândim la ce face Guvernul pentru zona dvs. de acțiune și de activitate. În ultima perioadă, de când avem un minister dedicat al Familiei, și de când în fruntea acestui minister avem un ministru care se preocupă cu foarte multă empatie de situația copiilor, ați observat, în mod direct, cum lucrurile s-au îmbunătățit. Dacă ne referim numai la creșterea sumelor alocate pentru copii aflați în plasament material sau pentru copii aflați în sistemul de învățământ până la vârsta de 26 de ani. Am postat un material legat de aceste creșteri și am constatat, cu surprindere, multe reacții negative, comentarii de genul << de ce le dăm, cât le mai dăm>>. Dumneavoastră trebui să transmiteți societății că este extrem de important ca acești copii să fie ajutați acum, când au nevoie! ” – Nicolae Georgescu, deputat.

“Vă felicit că sunteți astăzi aici. Vă doresc tot binele din lume, mai ales copiilor. În mine aveți un partener, iar ca membru al Comisiei de muncă propunerile legislative venite din partea dvs. ajung și la această comisie, propuneri pe care le-am susținut întotdeauna” – Nicolae Pavelescu, deputat.

“Vă felicit pentru activitatea pe care o desfășurați. Aveți o activitatea destul de grea. Dvs. sunteți cei care contribuiți la formarea acestor copii pentru a fi redați societății. Contează foarte mult cât de repede se asigură această asistență. Vă felicit pentru obiectivul general, acela de creștere a calității sistemului de asistență socială. Este foarte important pentru noi, ca societate, să ne creștem copii într-un mediu calm, într-un mediu familial, cât mai aproape de cel normal pentru că ei sunt viitorul nostru și trebuie să fie sănătoși fizic și mental. ” – Sorina Honțaru, director DSP Argeș.

“Cât despre educație și implicațiile educației este mult de spus. Vă pot spune o chestiune pe am trăit-o pe propria piele. Odată cu modificarea legii educației, cu integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă am constatat multe lucruri. Am constatat că școala nu este pregătită pentru această integrare, și vă vorbește un cadru didactic cu peste 20 de ani vechime. Am constatat că eu nu sunt pregătit pe un program adaptat cu copii în funcție de nevoia pe care o au, de diagnostic, de cerințele din acel certificat emis de specialiști. Am constatat că în societatea românească sunt multe probleme. Prin încadrarea lor în școală, prin CJRAE, ne dorim să asigurăm un cadru potrivit. Nu știu dacă reușim întotdeauna, din mai multe motive, legislative, dar din alte cauze care țin chiar și de noi. În baza parteneriatului dintre noi trebuie să ne întâlnim, să facem o strategie care să ne ajute în munca noastră, și pe care să o înaintăm colegilor parlamentari pentru a susține modificările legislative de care avem nevoie. Cred că numai colaborând putem face mai mult” – Dumitru Tudosoiu, inspector general școlar ISJ Argeș.

 

218 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree