SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Ne spune şi nouă cineva ce naiba se întâmplă cu sistemul santitar din Argeş?
Recomandat

March 6, 2016
Scris de 

M-am hotărât să scriu aceste rânduri pentru că mi-am amintit de ceva povestit mai demult, de tatăl meu, care a lucrat toată viaţa la DSP Argeş, ca inspector. Mi-am amintit că îmi spunea cum pe vremea lui Ceauşescu nimeni nu îndrăznea să comită vreo greşeală: nici în spitale, nici în şcoli şi nici în sistemul alimentar.

Nimeni nu greşea întrucât răspundea cu capul. Era primul secretar în faţa căruia tremurau toţi, primul secretar care îi dădea afară din funcţiile de conducere pe care le ocupau. Atunci nu se putea întâmpla ce se întâmplă acum: copii cu toxiinfecţie alimentară de la mâncarea consumată la cantina şcolii, copii cu sindrom hemolitic uremic căpătat din alimentele comercializate în magazine, infestate cu E-Coli, adulţi care mor de gripă în spital, pacienţi care se internează cu un diagnostic şi pleacă cu alte şapte. Nu se poate aşa ceva! Iar în tot acest timp, o avem pe şefa DSP Argeş, Sorina Honţaru, care spune că situaţia nu este de îngrijorat. La fel procedează managerii de la Pediatrie şi Spitalul de Urgenţe. Cu toţii spun asta pentru că nu îi doare gura şi pentru că sunt siguri pe scaunele lor: sunt susţinuţi politic. Dăm iar timpul înapoi, pe vremea comuniştilor şi ne amintim că şi atunci şefii erau susţinuţi politic. De PCR. Doar că PCR-ul le lua capul dacă greşeau. Dădea cu ei de pământ de nu se mai puteau angaja niciunde. Acum, nimănui nu-i pasă. Ba mai aflăm că nici ministrul de resort şi nici premierul României nu poate demite manageri de spitale sau şefi DSP. Deci, sunt cumva numiţi pe viaţă! O să închei cu ultimul caz petrecut la noi, anume elevii de şa Şcoala 16 din Piteşti. E greu de digerat această "durere în fund" a celor care se fac responsabili de ceea ce s-a întâmplat la această unitate de învăţământ, în condiţiile în care, de o lună de zile bacteria E-Coli bântuie prin alimentele furnizate în judeţul nostru. Mai exact, cu toţii ştim că la acest moment nu se cunoaşte cam prin ce produse îşi face veacul această bacterie, iar persoanele responsabile de sănătatea copiilor pe care tu, ca părinte, îi trimiţi la şcoală cu toată încrederea, nici măcar nu iau elementarele măsuri de igienă sau siguranţă alimentară.

PS: Ca să nu mai vorbim despre pâinea ambalată pe care o cumperi gata plină de mucegai (dar ea se află în termen), sau despre apa plată pe care vrei să i-o dai copilului, iar în ea găseşti tot felul de chestii plutitoare. Şi exmplele pot continua la nesfârşit...

6279 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree