Înfrângere la scor pentru FC Muscelul Câmpulung în primul amical

0

FC Muscelul Câmpulung a pierdut primul amical din această iarnă, 0-6, în fața echipei Unirea Slobozia, formație care activează în Liga I.  Confruntarea s-a disputat pe un teren sintetic din cadrul Centrului Național de Fotbal Buftea, pe o ninsoare abundentă. Reveniți la antrenamente de doar două zile, muscelenii au dat o replică destul de bună în primele 30 de minute.

catena

Câmpulungenii au avut o dublă ocazie la scorul de 0-0, Coșereanu și Cocoș fiind foarte aproape să-l învingă pe Denis Rusu. Slobozia a deschis scorul în minutul 32 prin Dragu, iar până la pauză a mai punctat de încă două ori prin Deaconu și Bărbuț. După pauză, Alecsandru Popovici, antrenorul echipei muscelene, a introdus în teren numai juniori de la Colegiul Național Dinicu Golescu.

În partea secundă a întâlnirii, Slobozia a mai marcat de trei ori, Dragu, Șerbănică și Albu, primul realizând dubla dintr-un penalty acordat destul de ușor. Următorul test de verificare al echipei argeșene este programat luni, 12 ianuarie, de la ora 13.00, tot la Buftea, cu FC Botoșani, ocupanta locului 3 din Superliga României.

 

catena