Întâlniri constructive între primar și locuitori, în comuna Bascov

0
comuna Bascov, Argeș

Primarul Gheorghe Stancu continuă dialogul deschis cu locuitorii comunei Bascov, oferind astfel transparență decizională și consultându-se, totodată, cu oamenii, în ceea ce privește proiectele derulate în folosul comunității.
Săptămâna trecută, primarul a avut două întâlniri importante pe strada Irisului, unde s-a discutat despre începerea lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare și pe strada Scheau, unde se vor desfășura lucrări mai ample.

catena


”Pe strada Scheau avem mai multe de făcut! Vorbim aici de reabilitarea și modernizarea străzii, lucrări de amenajare a șanțurilor de preluare a apelor pluviale, gabionarea și amenajarea unor praguri din beton armat pe pârâul Scheau. Astfel de întâlniri vor mai avea loc în toate satele din comună, acolo unde avem lucrări în desfășurare sau urmează să derulăm proiecte”, a specificat primarul Gheorghe Stancu.

catena