”Generalul” din fruntea Inspectoratului Școlar Județean Argeș este un om calm de felul său și așa este și la volan. Desigur, sunt situații în care se mai enervează în trafic, dar încearcă să își găsească rapid stăpânirea de sine. Îi plac mașinile iar acum, la aproape 50 de ani a reușit să aibă autoturismul mult dorit. Despre mașinile din viața lui, despre ipoteza că așa cum ești la volan ești și în viață, dar și despre cumpăna mare pe care a avut-o Titi Tudosoiu la volan, aflați din interviul care urmează…
Cum este Titi Tudosoiu la volan?
– Titi Tudosoiu la volan respectă regulile. Și nervii pe care și-i face la volan, îi face cumva din pricina celorlalți. Dintr-o prostie poate, pentru că are pretenția ca și ceilalți să respecte regulile. Adică, dacă ai schimbat banda de mers, semnalizează!, să îmi arăți și mie, celui de lângă tine, ce vrei să faci. Și chiar dacă îmi tai un pic fața, semnalizând mă pui în gardă. Dar când virezi decât de volan și atât, mă enervez, evident! Adică sunt destul de iritat, dar numai din cauza asta. Încerc să respect regulile, merg foarte mult în oraș și când am ocazia și în afară. Nu cred că sunt un șofer prost. Mi-am luat permisul în 1993, deci am 30 de ani de condus. Am mulți kilometri parcurși, dar lipsa educației rutiere se vede în fiecare zi, peste tot în țară.
Care a fost prima mașină condusă?
– Prima mașină, evident, a fost Dacia 1310, Dacia părinților mei. Mi-a plăcut atât de mult… pentru că erau și anii de după Revoluție, în care nu erau posibilități ca acum, ca oricine să-și cumpere o mașină. După mașina lui tata, când a fost să-mi iau eu mașină, a fost tot o Dacia, dar 1410. Era deja mai dotată, bord CN, altă încălzire… Eram foarte mândru de ea! Ulterior am crescut de-a lungul timpului. Am condus un Cielo și eram foarte încântat. Era deja o mașină de lux pe lângă Dacia! Aveam geamuri electrice și nu mai dădeam la manivelă. Era sofisticată rău de tot la vremea aceea, prin anii 1998-2002. Ulterior am avut o Skoda Octavia, Skoda 1. Când s-a lansat a fost o mașină foarte bună, foarte dură, foarte solidă. Toată viața mi-am dorit, de la copilul ăla care strângea abțipilduri cu mașinuțe pe vremea lui Ceaușescu, să am o mașină bună. Dacă ești băiat, nu ai cum să nu fii pasionat de zona asta! Am reușit acum cinci ani să ne achiziționăm, în familie, o mașină mai bună. Acum avem un Mercedes E220, luat la mână a doua pentru că mașinile noi sunt foarte scumpe. Spun cinci ani pentru că sunt foarte aproape să închid creditul la această mașină. Îi spuneam soției mele la vremea aceea, aveam 45 de ani ca vârstă, că îmi doresc foarte mult ca de la 45 la 50 de ani să avem o mașină bună, care să ne poartă pe noi, toată familia, oriunde în siguranță și să simțim că avem și noi o mașină foarte bună pe care mi-am dorit-o mereu. Și am reușit acum să intru în anul de grație 50 al vârstei și să am o mașină în continuare bună, chiar dacă este produsă de mai bine de șase ani.
O întâmplare la volan?
– Întâmplări sunt multe la volan. N-am avut niciodată un accident, pot să spun, din vina mea, cu excepția faptului că am lovit ușa de la garajul lui tata, când eram eu puștan, pe la 18 ani, când m-a lăsat să scot mașina din curte. N-am lovit niciodată, n-am avut niciun accident cu victimă, m-a ferit bunul Dumnezeu. Am fost lovit însă, de mai multe ori, tamponările clasice, sau am găsit mașina în parcare lovită de la portiere până la acroșare pe o bară sau pe alta. Adică astea sunt ”usual” și se întâmplă. Am avut totuși un accident… eram, cred că în primul an sau al doilea an de când mi-am luat permisul. A fost în Pitești, pe zona aceea cu bazinul de înot… a venit un șofer neatent, cu o dubă în care căra niște frigidere. Mi-aduc aminte, cred că era un centru de reparație al celor de la Arctic prin Popa Șapcă. Mi-a recunoscut omul, era șofer profesionist, că nu s-a uitat, nu m-a văzut și m-a izbit. Eu pot să spun că n-am văzut nimic! Bine că nu circulam cu viteză mai mare, că era destul de lejer traficul atunci… Și m-a lovit atât de tare de m-a întors de câteva ori pe stradă. N-am pățit nimic, slavă Domnului, dar mașina a fost lovită rău,.
Există o conexiune între șofat și existența de zi cu zi?
– Da. Viața influențează foarte mult modul în care persoanele se manifestă. Noi nu ne trezim la fel în fiecare zi! Dacă te trezești supărat sau ești apăsat de gânduri, dacă nu-ți ajung banii să-ți plătești ce ai de plătit… credite, obligații, împumuturi, când te-ai suit la volan și ești măcinat de gândurile astea este evident că mintea ta nu stă neapărat la respectarea regulilor de circulație. Dacă ai trăit o dramă, dacă ai o problemă de sănătate, tu, ca șofer, sau cineva apropiat din familia ta și trebuie să alergi către spital, către medic, către tratamente, iarăși ești influențat. Dar, în general, acum, în timpurile pe care le trăim, cred că marea problemă o reprezintă telefonul mobil și acesta bate totul. Văd foarte mulți șoferi, persoane tinere, mature, femei sau bărbați, care, în timpul mersului, tastează. Adică au volanul în mână, au parbrizul în față și, în dreptul parbrizului, în dreptul volanului, cu cealaltă mână butoneză telefonul. Sunt destul de inconștienți pentru că așa pot apărea accidentele. Lipsa atenției pentru o fracțiune de secundă poate să producă un mare accident.
Credeți că felul în care ești la volan îți reflectă modul în care te comporți în viață?
– Cu siguranță! Dacă tu ești o persoană ordonată, îngrijită și dacă nu vine nimeni în urma ta să strângă după tine, acest lucru se reflectă clar și în modul în care te comporți, în relațiile cu oamenii și la volan… Putem chiar să zicem, spune-mi cum șofezi ca să spun cum ești! Pentru că sunt în egală măsură valabile. Contează foarte mult și aptitudinele pe care le ai! Pe stradă sunt multe mașini și sunt conduse de oameni, evident, dar printre ei sunt puțini șoferi, iar asta e o vorbă veche. Șofatul poate să fie dus la nivel de artă. Am văzut șoferi turbați, am văzut oameni recalcitranți la volan. Au fost situații în care i-am văzut și pe cunoscuți de-ai mei și, știind cum sunt în viața reală, pot spune că așa sunt și la volan. Sunt puține cazuri în care, poate din frică, poate din teamă, din neștiință, sunt șoferi care, când se suie la volan se schimbă total și sunt extrem de atenți, merg așa, bătrânește, astfel încât să nu pățească ceva, deși în viața de zi cu zi sunt oameni curajoși, sunt oameni de acțiune.
Ați simțit vreodată intervenția divinității când erați la volan?
– Da! Eu sunt un om credincios, eu cred în Dumnezeu. Eu cred că fără Dumnezeu nu se poate face nimic, eu cred că Dumnezeu ne apără pe fiecare dintre noi și ne călăuzește cumva pașii, chiar dacă ne-a dat posibilitatea să fim liberul nostru arbitru și să facem alegerile noastre. El ne arată cumva, dar opțiunile sunt ale noastre. Am simțit asta de mai multe ori în viață și chiar la volan. Am avut o întâmplare… îl dusesem pe fratele meu la aeroport… avea un zbor pe la 5 – 6 dimineața. Pleca spre Canada și în noaptea plecării lui (cumva cu părerea de rău că pleacă și că nu ne mai vedem decât peste un an sau doi), n-am reușit niciunul să ne odihnim. Adică a fost o noapte albă, până la momentul plecării. Am condus, am stat de vorbă, l-am dus la aeroport, dar când m-am întors, cred că a fost pentru prima oară când am simțit senzația aceea ciudată că adorm la volan. Și cred că numai Bunul Dumnezeu mi-a deschis ochii atunci, pentru că eram atât de obosit și mai era și perioada aceea de se îngemăna ziua cu noaptea… exact momentul propice să dormi sau să adormi. Și numai Dumnezeu m-a trezit și m-a luminat, pentră că nu mai aveam mult și intram într-un tir, pe autostradă. Mi-am revenit în toate simțurile, sperietura pe care am tras-o m-a făcut să-mi revin. Eram și foarte aproape de Pitești. De aceea recomandarea mea este ca ori de câte ori un șofer simte că e obosit, mai bine rămâne pe marginea drumului, (se dezmorțește sau dacă poate să adoarmă o jumătate de oră, o oră, să o facă), că mai are drum în față și viață în față, decât să riște pentru câteva minute și să se aleagă praful de tot.
