Consiliul Județean Argeș face un nou pas spre independența energetică și reducerea costurilor din sistemul public de sănătate. În ședința ordinară a instituției au fost aprobate Studiul de Fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru proiectul „Înființare parcuri fotovoltaice cu capacități de stocare integrate pentru consumul propriu al Consiliului Județean Argeș și al partenerilor implicați”.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, care a precizat că proiectul urmărește atragerea de fonduri europene prin Fondul pentru Modernizare. „Vrem să investim în parcuri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei electrice pentru trei spitale din județul Argeș. Și vrem să accesăm fonduri europene pentru a fi cât mai eficienți”, a declarat Ion Mînzînă.
Proiectul prevede realizarea unor parcuri fotovoltaice în Pitești, Călinești și Valea Iașului, investițiile urmând să deservească:
– Spitalul Județean de Urgență Pitești;
– Spitalul de Recuperare și Boli Cronice Valea Iașului;
– Spitalul de Boli Cronice Călinești;

Valoarea totală a investiției este estimată la 13,43 milioane de lei, dintre care peste 10,6 milioane de lei reprezintă fonduri eligibile cu TVA. Prin această investiție, autoritățile județene urmăresc reducerea cheltuielilor cu energia electrică, creșterea eficienței instituțiilor publice și dezvoltarea unei infrastructuri moderne bazate pe energie regenerabilă.
„Mai puține cheltuieli cu energia. Mai multă eficiență pentru serviciile publice. Un Argeș mai verde și mai sustenabil”, a transmis președintele CJ Argeș.












