Investiție încheiată în Căteasca! A fost vitală pentru trafic, dar și pentru localnici

0

Modernizarea porțiunii de drum din DJ 703B din comuna Căteasca, drum care face legătura cu autostrada A1, s-a încheiat. Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a fost astăzi la fața locului pentru a evalua lucrările pe tronsonul de 5,3 km, realizate prin Regia Județeană de Drumuri Argeș, cu finanțare integrală din bugetul Consiliului Județean Argeș.
Lucrările finalizate și pregătite pentru recepție includ:
– 5,3 km de drum asfaltat
– Peste 7.000 ml de șanțuri (betonate și de pământ)
– 230 accese la proprietăți
– 15 podețe

catena2


”Investiția, în valoare de 15 milioane lei, este una extrem de importantă pentru că asigură ultima legătură directă pentru Costești, Rociu și Căteasca la Autostrada Pitești–București, reducând semnificativ distanța și timpul de deplasare pentru mii de locuitori din zonă.
Este un tronson deosebit de important, un drum modern la standarde europene, care va aduce beneficii reale pentru comunitate. Mulțumesc constructorilor și Regiei Județene de Drumuri Argeș pentru implicarea și seriozitatea în implementarea acestui proiect.
Astăzi am vizitat zona împreună cu Marius Cristian Puiu, administrator public al județului, și cu Alina Nicolau, director al Regiei Județene de Drumuri Argeș”, a declarat Ion Mînzînă.

catena