Investițiile sociale din Argeș, verificate în teren: vizită la Complexul de Servicii Sociale din Câmpulung

0

Conducerea Consiliul Județean Argeș a efectuat, pe 5 mai, o vizită de lucru la mai multe obiective aflate în subordinea DGASPC Argeș, printre care și Câmpulung, unde funcționează noul Complex de Servicii Sociale.

catena2

La vizită au participat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, administratorul public al județului, Cristian Puiu, și directorul general DGASPC Argeș, Eugeniu Toader.

Investiție modernă din fonduri europene

Noul complex, dat în folosință anul trecut, a fost realizat cu fonduri europene, după închiderea vechiului centru de tip clasic. Acesta include două case de tip familial, cu o capacitate totală de 24 de locuri, și un centru de zi destinat copiilor din comunitate.

„Am dorit să vedem efectiv rezultatele eforturilor noastre în zona de protecție socială. Cred că este important să acordăm atenție celor care au nevoie de sprijinul comunității. Vom continua aceste eforturi, tocmai de aceea am venit aici pentru a identifica noi posibilități de diversificare și de creștere a calității serviciilor pe care le oferim beneficiarilor”, a declarat Ion Mînzînă.

Rezultate concrete pentru copii

Potrivit conducerii centrului, rezultatele beneficiarilor confirmă eficiența investiției și a muncii echipei.

„Acest complex a fost înființat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 153 din 25.03.2025, după închiderea centrului de tip clasic. În prezent, complexul include trei servicii sociale. Funcționează două case de tip familial, cu o capacitate totală de 24 de locuri. Casa de băieți este ocupată integral, cu 12 beneficiari, iar casa de fete găzduiește 10 fete. De asemenea, există un centru de zi, unde participă 22 de copii din comunitate”, a explicat Geanina Crețu.

Aceasta a subliniat și performanțele copiilor: „Un tânăr a absolvit Academia de Poliție și este acum ofițer la Brașov. Un alt copil este campion național la atletism. O fată urmează cursurile Facultății de Psihologie. Alți copii își continuă studiile și își construiesc un drum stabil.”

Accent pe continuitate și implicare

Directorul DGASPC Argeș, Eugeniu Toader, a evidențiat importanța colaborării instituționale:
„Acest centru arată clar că implicarea și colaborarea dintre conducerea Consiliului Județean și echipa DGASPC au ca efect rezultate concrete. Se văd pașii făcuți. Este important ca acest ritm să continue.”

În cadrul complexului, copiii beneficiază de consiliere psihologică și socială, activități educaționale și sprijin pentru integrarea socio-profesională, obiectivul fiind susținerea acestora până la vârsta de 26 de ani, pentru a-și putea construi un viitor stabil.

catena