Fierbere mare, zilele acestea, pe tema achizițiilor de microbuze școlare de către mai multe consilii județene din țară, printre care se numără și Argeșul, la un preț catalogat a fi exagerat. De când s-a anunțat că Parchetul European a demarat o anchetă în acest sens, PNL Argeș arată cu degetul, acuzator (că doar asta știe să facă) către conducerea Consiliului Județean, gândind că în sfârșit, l-au prins pe Mînzînă cu mâța-n sac. De parcă el ar fi fost singurul din România care a cumpărat aceste microbuze la un preț de 200.000 de euro bucata…
Dacă Ion Mînzînă ar fi făcut ceva ilegal, ne întrebăm de ce ar mai fi ieșit la televizor, pe rețelele sociale și în presă ca să explice, încă de anul trecut, cum a cumpărat Argeșul aceste microbuze. Ce rost ar fi avut să dea explicații legate de procedurile legale, de caietul de sarcini, de ofertanți și așa mai departe…
Mai exact, ce rost ar mai avea și aceste declarații făcute publice astăzi, de președintele Ion Mînzînă, dacă ar fi avut ceva de ascuns cu privire la această achiziție care le-a luat mințile adversarilor politici:
”Ancheta Parchetului European va dovedi că administrațiile locale au respectat caietul de sarcini impus de Ministerul Educației.
Consiliul Județean Argeș a accesat, la fel ca toate județele din țară, două programe finanțate din fonduri europene pentru achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi.
Repet: am respectat în totalitate caietul de sarcini impus prin Ghidul Solicitantului și legislația privind achizițiile publice, din momentul inițierii elaborării cererii de finanțare, până la finalizarea implementării proiectului.
Toate achizițiile și plățile efectuate în cadrul proiectului au fost verificate și avizate de Coordonatorul de Reformă și Investiții – Ministerul Educației, iar cheltuielile aferente au fost rambursate integral.
Deci nu a existat nici măcar o suspiciune, darămite ceva ilegal!
Au fost 3 ofertanți și a fost aleasă oferta cu cel mai bun raport calitate-preț.
Am cumpărat 25 de microbuze la prețul de 213.375 euro/bucată și, din economia realizată, am mai cumpărat încă 3 microbuze, la prețul de 196.442 euro/bucată. Microbuzele au ajuns inclusiv în localități cu primari PNL!
Spre comparație, dau câteva exemple direct de la prietenii și șefii Alinei Gorghiu:
Ilie Bolojan a cumpărat la Oradea microbuze la un preț de 218.000 euro/bucată, iar Hubert Tuma, la Ilfov, a achiziționat microbuze la prețul de 214.130 euro/bucată.
Și încă ceva, tot pentru gașca din PNL și vuvuzelele lor mediatice: au fost realizate 74 de proceduri de achiziție în 40 de județe, iar Aveuro Internațional, din Câmpina, a câștigat licitațiile în 60% dintre județele țării – firmă de casă PNL Prahova.
Am un sfat pentru ministrul Dragoș Pîslaru: faceți o sesizare la doamna Kovesi și pentru achiziția de vaccinuri în România. Să elucidăm și acest mister!
Am un sfat și pentru Alina Gorghiu și PNL: renunțați la AI sau măcar plătiți un abonament premium, ca să beneficiați de inteligența programului” – a transmis președintele Ion Mînzînă.












