Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a participat astăzi, alături de administratorul public al județului, Cristian Puiu, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internațional Craiova, cel mai mare aeroport construit de la zero în România.

Potrivit declarațiilor făcute de Ion Mînzînă, proiectul a fost dus la bun sfârșit după ce investiția a fost deblocată în perioada în care Sorin Grindeanu a ocupat funcția de ministru al Transporturilor. Valoarea totală a proiectului depășește 100 de milioane de euro, fiind finanțat din fonduri europene.
„Reușita aparține, în primul rând, autorităților județene și municipale care au luptat pentru acest proiect major. Merită menționat aportul lui Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, dar și al primarului municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, cea care a schimbat profund fața orașului”, a subliniat președintele CJ Argeș.
Ion Mînzînă a făcut și o scurtă incursiune în istoria aeroportului craiovean, amintind că, în anul 1938, regele Carol al II-lea a decretat înființarea unui aeroport la Craiova, care să poată fi utilizat inclusiv ca aerodrom militar. La acea vreme, transportul de marfă și pasageri se realiza pe o pistă de pământ, pe același amplasament unde se află astăzi aeroportul.

„La aproape un secol distanță, Aeroportul Craiova a devenit al doilea ca mărime din țară. Noul terminal, dotat cu facilități de ultimă generație, deservește nu doar județul Dolj, ci întreaga Oltenie”, a mai precizat Ion Mînzînă.
În opinia președintelui Consiliului Județean Argeș, Aeroportul Craiova poate reprezenta o alternativă reală pentru argeșeni la aeroporturile din București, oferind conexiuni directe către numeroase destinații europene și contribuind la dezvoltarea economică a întregii regiuni.









