Ion Mînzînă: „Laboratorul de Radioterapie este un proiect vital pentru Argeș și pentru întreaga regiune”

0

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a efectuat o vizită pe șantierul viitorului Laborator de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, una dintre cele mai importante investiții din domeniul sănătății din județ. Alături de acesta s-au aflat administratorul public Cristian Puiu, directorul medical al SJU Pitești, dr. Ștefan Costin, managerul Spitalului de Pediatrie Pitești, dr. Tudor Ionescu, și fostul ministru al Sănătății, deputatul Alexandru Rogobete.

catena

Ion Mînzînă a subliniat rolul important avut de Alexandru Rogobete în susținerea proiectului, încă din perioada în care acesta ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„A fost o vizită importantă, pentru că acest proiect a fost susținut de Alexandru Rogobete încă din perioada în care era secretar de stat, apoi ministru al Sănătății. A avut un rol esențial și în continuarea investiției, atunci când finanțarea a fost transferată de pe PNRR pe Programul Sănătate 2021–2027”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș.

Potrivit acestuia, lucrările au ajuns la un stadiu de aproximativ 80%, iar constructorul a dat asigurări că investiția va fi finalizată până la sfârșitul lunii septembrie. După perioada de testare și autorizare, laboratorul va deveni operațional în cursul anului viitor.

Noua clădire are cinci niveluri – S1, S2, demisol, parter și un etaj parțial – și este dotată cu două acceleratoare liniare de ultimă generație, precum și cu echipamente moderne pentru planificarea tratamentului, conturare, verificare, imobilizare și dozimetrie. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 100 de milioane de lei, cu TVA.

Președintele CJ Argeș a evidențiat impactul pe care această investiție îl va avea asupra pacienților oncologici din județ și din întreaga regiune.

„Tehnologia utilizată va permite pacienților din Argeș, dar și din regiune, să beneficieze de tratamente moderne de radioterapie și de acoperirea întregului lanț de tratare a afecțiunilor oncologice. Este un proiect vital pentru Argeș și pentru întreaga regiune”, a afirmat Ion Mînzînă.

La finalul vizitei, șeful administrației județene a reiterat angajamentul Consiliului Județean pentru dezvoltarea sistemului medical din Argeș.

„Continuăm să investim în sănătate, pentru că oamenii au nevoie de servicii medicale moderne, aproape de casă”, a transmis Ion Mînzînă.

catena