Doliu în lumea teatrului românesc. Actorul Ionuț Antonie, fost membru al colectivului Teatrului „Ion Creangă” din București, a murit vineri, iar la câteva zile de la deces, colegii săi încearcă să îi găsească familia sau persoanele apropiate. Actrița Ioana Ginghină a lansat un apel public urgent, în speranța că informațiile vor ajunge la cineva care îi cunoaște rudele.

Potrivit mesajului publicat de actriță, aparținătorii lui Ionuț Antonie nu au fost încă identificați, existând riscul ca acesta să fie înmormântat la Cimitirul Străulești 2, prin procedura destinată persoanelor fără aparținători.

Ioana Ginghină: „Nu putem lăsa lucrurile să se încheie așa”

Profund afectată de situația fostului său coleg, Ioana Ginghină solicită sprijinul autorităților, al oamenilor de teatru și al tuturor celor care l-au cunoscut pe actor.
„Fac un apel către Primăria Municipiului Bucureşti, instituțiile competente, colegii din lumea teatrului și către toți cei care l-au cunoscut pe Ionuț: vă rog să ne ajutați să aflăm dacă există rude sau persoane apropiate care pot fi contactate și să găsim soluția legală prin care colegul nostru să poată avea o înmormântare demnă.
Nu cerem privilegii. Cerem timp, implicare și verificarea tuturor posibilităților înainte ca o decizie ireversibilă să fie luată”, a transmis actrița.
Apel către cei care i-au cunoscut familia: „Distribuiți!”
Ioana Ginghină îi roagă pe cei care dețin informații despre rudele sau apropiații actorului să o contacteze de urgență. Totodată, le cere colegilor și celor care îi urmăresc activitatea să distribuie mesajul, astfel încât apelul să ajungă la cât mai multe persoane.
„Poate că undeva, la capătul unei distribuiri, se află omul care îi cunoaște familia. Ionuț a avut o viață, o carieră, colegi, spectacole și un public. Haideți să nu permitem ca, la final, să rămână un om fără nimeni. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a încheiat actrița.
Persoanele care cunosc rude sau apropiați ai lui Ionuț Antonie sunt rugate să transmită informațiile prin intermediul apelului public lansat de Ioana Ginghină.





