Acasă Acum Lucrări ample de modernizare a infrastructurii rutiere în comuna Dârmănești

Lucrări ample de modernizare a infrastructurii rutiere în comuna Dârmănești

0
Primarul comunei Dârmănești, Emilian Ciolan

Administrația locală din Dârmănești continuă procesul de modernizare a infrastructurii rutiere, având ca obiectiv finalizarea, până la sfârșitul lunii octombrie, a lucrărilor de modernizare a patru drumuri de interes local. Potrivit primarului Emilian Ciolan, dacă vremea va permite, până la sfârșitul anului vor începe intervenții și pe alte patru tronsoane de drum.

„În afară de aceste opt drumuri, am mai avea ceva de lucru pe infrastructura rutieră. Este vorba de Drumul Iuzii, pentru care sperăm să obținem anul viitor o co-finanțare de la Consiliul Județean Argeș, deoarece este un tronson destul de lung, iar costurile sunt pe măsură”, a declarat primarul Ciolan.

Totodată, administrația locală va demara lucrări pentru realizarea unui canal pluvial cu o lungime de aproximativ 700 de metri pe Drumul Fabricii. Investiția, estimată la circa 17 miliarde de lei vechi, este una complexă și va fi derulată în două etape.

Primarul a mai subliniat că în zonă se află fabrica „Gestamp Beycelik”, unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul local, motiv pentru care această investiție este considerată prioritară pentru comuna Dârmănești.

 

 

 

catena