👁️ Vizualizări: 215
Mariana Ancuța Dumitru a plecat în dimineața zilei de 23 august 2025, împreună cu fetița ei de numai 5 luni, către Pitești, iar de atunci nu a mai văzut-o nimeni. A spus familiei că merge în oraș, să se plimbe și să facă unele cumpărături, așa că la ora 9.30 a plecat spre stația de microbuz. Femeia de 37 de ani nu s-a mai întors acasă nici până astăzi, iar familia ei este disperată. Aseară, rudele au mers la Poliție și au declarat-o dispărută, cerând astfel ajutor pentru a le găsi pe Mariana și pe fetița ei. Îngrijorător este că aceasta nu răspunde nici la telefonul mobil pe care îl are asupra ei.
Femeia nu a mai plecat de acasă până acum, fără să se întoarcă și nici nu suferă de afecțiuni medicale.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru depistarea celor în cauză, semnalmentele fiind transmise altor unități de poliție, precum și celorlalte structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor – jandarmi și polițiști locali.
Semnalmente: 1,60-1,65 înălțime, aproximativ 75 kg, păr șaten, de lungime medie, ochi căprui.
Vestimentație: blugi de culoare albastru, tricou cu mânecă scurtă de culoare roz deschis, pantofi sport de culoare alb marca ,,ADIDAS”.
Persoanele care pot oferi informații despre cele în cauză sunt rugate să anunțe Serviciul Unic de Urgență 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Pitești, la numărul 0248 607 009.













