În ședința de Guvern de astăzi a fost aprobată Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă Sănătoasă” în anul 2026.
Față de anul 2025:
– numărul beneficiarilor, în anul 2026, este estimat la peste 540.000;
– bugetul a fost majorat cu aproape 40% (de la 1,139 la 1,531de miliarde de lei);
– a fost majorată alocarea zilnică, în raport cu rata inflației.
Sunt incluse în program, unitățile de învățământ beneficiare în anul 2025, la care s-au adăugat elevii/preșcolarii din unitățile care au fuzionat cu școli/grădinițe în care se derula programul.
Programul Național „Masă sănătoasă” se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.
Hotărârea de Guvern aprobată astăzi detaliază normele minime obligatorii de respectat în pregătirea mesei pentru preșcolari și elevi, precum și specificațiile tehnice pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică.












