Accident rutier produs în municipiul Pitești, zona Tudor Vladimirescu, unde, un autoturism s-a răsturnat pe plafon. Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Este vorba despre un autoturism răsturnat pe pavilion. Unul dintre pasagerii vehiculului a primit îngrijiri medicale. Din câte se pare, autoturismul a lovit un semn de circulație, iar indicatorul a lovit o persoană de sex feminin, care a fost preluată și transportată la spital de echipajul SAJ. Pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.












