Pe fondul investiției uriașe de 9,5 miliarde euro anunțată de USR, pentru dotarea Armate Române, bani ce vor fi primiți în următorii ani prin programul SAFE, ministrul Apărării s-a apucat să meargă în controale, pe la diferite unități din țară.
Conform unui comunicat al USR, ministrul Radu Miruță a găsit nereguli revoltătoare la Batalionul 52 Geniu Tisa din Satu Mare.
”Camioanele Armatei erau folosite în interes personal. Militarii erau trimiși să lucreze în curțile șefilor. Posturi ocupate ilegal. Tăieri ilegale de lemn, care era transportat apoi cu vehicule militare. Magazine ilegale”.
Ce a urmat? Comandantul a fost destituit imediat, concursurile au fost anulate, iar un teanc de documente au fost trimise la DNA.
Și controlul făcut de ministru, la Craiova, a avut rezultate negative pentru unii! Radu Miruță a identificat un ansamblu imobiliar construit ilegal, de 9 etaje, care blochează în totalitate radarul militar din zonă.
”Un radar care ar trebui să ne apere pe toți. A primit aviz negativ la început. Trei săptămâni mai târziu, aviz pozitiv. Din pix. Acum, Ministerul Apărării se pregătește să meargă în instanță. Iar cei responsabili vor răspunde. Mesajul lui Radu Miruță e clar din prima zi: banii din SAFE nu vor merge cu șmecherii.
Și aici apare reacția AUR.
AUR a depus o moțiune împotriva lui Radu Miruță. O moțiune bazată pe un fake news grosolan: că ar fi spus că România trebuie să trimită trupe în Groenlanda. Nu a spus niciodată așa ceva. Nici nu există o asemenea discuție reală.
Este o moțiune construită pe minciună, menită să oprească exact ceea ce deranjează: o Armată Română mai puternică, modernă, fără corupție”, se mai precizează în comunicatul USR.











