În data de 5 februarie 2026, Guvernul a aprobat acordarea unui sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025.
Sprijinul se acordă sub formă de grant:
– pentru plantațiile pomicole pe rod
– grad de afectare: 30% – 100%
– beneficiari: producători agricoli care au depus cereri la APIA pentru anul 2025
Specii eligibile:
• prun, măr, păr
• piersic, nectarin
• cireș, vișin
• cais, zarzăr
• nuc, alun, migdal
Valoarea sprijinului acorda este de până la 10.180,6 lei/ha (≈ 2.000 euro/ha), în funcție de gradul de afectare. Depunerea cererilor se face la centrele APIA, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ. Plățile către beneficiari se fac până la data 30 aprilie 2026. Ministerul Agriculturii mai anunță că bugetul total pentru aceste despăgubiri însumează 58.538.450 lei, adică 11,5 milioane euro, bani proveniți din Fondul European de Garantare Agricolă.











