Ministerul Mediului a lansat aplicația prin care oricine poate verifica legalitatea balastierelor

0
aplicație

Ministerul Mediului a lansat Inspectorul Balastierelor – prima hartă publică digitală care arată toate exploatările autorizate de agregate minerale din România.
Ce poți face, concret:
– verifici dacă o balastieră este autorizată
– vezi cine este operatorul responsabil
– verifici valabilitatea avizelor
– compari situația din teren cu datele oficiale (prin geolocalizare)
Platforma este prima etapă din „Radarul Balastierelor” – un sistem mai amplu care va introduce trasabilitatea completă a agregatelor și monitorizarea în timp real.
”Lansăm inspectorul balastierelor pentru toți românii! Urmează, în 3 luni, aplicația adresată tuturor operatorilor care gestionează balastierele. Prin lansarea acestei hărți publice, facem un pas concret către transparență și responsabilitate într-un domeniu care a funcționat prea mult timp fără un control real. Orice cetățean poate verifica acum dacă o exploatare, o balastieră este legală sau nu și dacă se desfășoară în limitele autorizate. Ne dorim un echilibru clar între dezvoltarea economică și protecția resurselor de apă și a mediului”, a declarat ministra Diana Buzoianu.
Practic, oricine descarcă aplicația, poate verifica legalitatea unei balastiere.

catena2
catena